| View previous topic :: View next topic |
| Author |
Message |
YusukeInuyasha
Administrator
Joined: 15 Feb 2008
Posts: 201
Furioku: +17 (17)
1372.33 Yeni
|
 Posted: Sun Feb 17, 2008 2:57 pm Post subject: Jack the Ripper |
|
|
Jack Spintecătorul
(Jack the Ripper)
Anglia, 1988, dramă, 200 minute
Acest program este interzis minorilor sub 15 ani
regizor: David Wickes
scenarist: David Wickes, Derek Marlowe
operator: Alan Hume
costume: Raymond Hughes
muzica: John Cameron
director de imagine: John Blezard
monteur: Keith Palmer
Distribuţia:
Armand Assante (Richard Mansfield)
Ray McAnally (Sir William Gull)
Ken Bones (Robert James Lees)
Jane Seymour (Emma Prentiss)
Harry Andrews (Wynne E. Baxter)
31 august 1888. Īn estul Londrei, locul de preumblare al domnilor cu bani, dar si al celor săraci, Jack Spintecatorul ucide cu sălbăticie o prostituată. După īncă patru crime, opinia publică cere indignată să fie pedepsit criminalul. Ce īmpiedică ancheta poliţiei? Şi cine este de fapt Jack Spintecătorul?
Cele doua scrisori de la Jack:
http://art-zone.ro/editorial/poze_imagini/SCRISOARE2.jpg
http://art-zone.ro/editorial/poze_imagini/SCRISOARE.jpg
Last edited by YusukeInuyasha on Sun Feb 17, 2008 3:23 pm; edited 1 time in total |
|
| Back to top » |
|
 |
YusukeInuyasha
Administrator
Joined: 15 Feb 2008
Posts: 201
Furioku: +17 (17)
1372.33 Yeni
|
| Posted: Sun Feb 17, 2008 2:59 pm Post subject: |
|
|
JACK SPINTECATORUL - chipul hād al unei societati in declin
Ucigaş fioros, rămas īn arhivele criminalităţii britanice ca autor al unei suite de omucideri de o bestialitate şi cruzime fără margini, Jack Spintecătorul" a devenit, paradoxal o dată cu scurgerea anilor, un adevărat personaj de ficţiuni folclorice, de născoceli şi anec-. dotici populare, dar mai ales erou al unor cărţi şi filme de factură poliţistă, publicul contemporan cunoscandu-1 mai ales sub această īnfăţişare şi avīnd doar o idee vagă despre existenţa lui reală. Nici nu e de mirare, īn 1889, la numai un an după sfīrşitul odioaselor crime, Jack Spintecătorul şi-a redobīndit faima prin pana Iui Sir Arthur Conan Doyle şi prin faimosul său Sherlock Holmes. īn 1937, cunoscutul regizor Marcel Carne realizează o peliculă burlescă, distribuindu-1 īn rolul ferocelui asasin londonez pe cunoscutul Jean-Louis Barrault. īntr-o altă versiune cinematografică franceză, de data aceasta avandu-1 ca" protagonist pe Claude Riche, criminalul apare īn persoana unui distins aristocrat englez: Faptele imorale, şi īn mod special crimele şi violenţa, au continuat de altfel să reprezinte pīnă astăzi o adevărată mină de aur pentru editorii şi producătorii de cărţi şi filme comerciale.
In ţara de baştină a fiorosului ucigaş, faptele acestuia revin; in actualitate prin filmele Hands of the Ripper cu Eric Porter, īn 1971, prin piesele de .teatru Ripper (1973) şi Jack the Ripper (1974), precum şi -printr-un show de mare, succes, The Jack Ripper Show, īn 1973. Colin Wilson scrie un roman, Colivia de sticlă", iar compozitorul austriac Alban Berg compune chiar o dramă muzicală intitulată Lulu". Mai mult decīt atīt: crimele bătrīnului Jack se pare că au exercitat o veritabilă fascinaţie asupra unor detracaţi din prima jumătate a veacului nostru, care, aşa cum vom arăta de īndată, au izbutit chiar să īntreacă prin număr de asasinate şi sadism exemplul emulului lor.
S-a īnţeles, credem, că Jack Spintecătorul a existat aievea chiar dacă poliţia londoneză n-a izbutit nici să-l captureze, nici să-i identifice numele adevărat. Suita de omoruri (şase la număr după unii, mult mai multe īn opinia altora) debutează īn noaptea de 31 august 1888 şi se sfīrşeşte brusc la , 9 noiembrie īn acelaşi an. .Toate asasinatele au loc pe malul stang al Tamisei, īntre orele 24 şi 5 dimineaţa, īn aşa numitul cartier Whitechapel-, victimele fiind fără excepţie femei de moravuri" uşoare, nici prea tinere şi nici prea frumoase. Expertizele, criminalistice dovedesc că asasinul a folosit īn toate cazurile aceeaşi tehnică de lucru, atacīnd prin surprindere, pe la spate, utilizand īn acest scop un cuţit de mari dimensiuni. Spintecarea şi oribila mutilare a victimelor aduc dovada indubitabilă că autorul este un fioros dezechilibrat mintal, dar un maniac paranoic cu- suficientă putere, raţiune şi sīnge rece pentru a-şi premedita cu bună ştiinţă sinistrele incursiuni nocturne, capabil de a sfida prin şiretenie şi prezenţă de spirit detaşamentele poliţiei, de a lovi şi dispărea fără urme. Tratatele de medicină judiciară, cele de psihanaliză, de patologie mintală consemnează, de altfel, nu puţine exemple de asasini sadici, camuflaţi sub aparenţele şi conduita civică a unor cetăţeni perfect normali". Ucigaşul londonez are chiar cinismul de a se adresa īn scris agenţiei de presă Central News Agency, autodenumindu-se * Jack the Ripper (Jack Spintecătorul) şi anunţandu-şi proiectele printr-o succintă confesiune, īncredinţată, evident, de īndată tiparului: Sīnt hotărat să mă ocup de toate prostituatele şi le voi spinteca atīt timp cīt nu voi fi īnhăţat".
Cele şase crime atribuite lui Jack .Spintecătorul, la" care se adaugă alte zeci de omoruri ajunse la urechile populaţiei īngrozite prin mijlocirea zvonurilor şi a fabulaţiilor de stradă, dezlănţuie un adevărat val de teroare care se amplifică pe măsură ce zilele trec şi forţele de ordine se arată incapabile de a zădărnici acţiunile criminalului fantomatic. Sunt mobilizate toate forţele disponibile, dar la o capitală cu patru milioane de locuitori poliţia metropolitană nu poate concentra mai mult de şase mii de. angajaţi, ceaţa londoneză -dovedindu-se şi ea un aliat de preţ al ucigaşului care izbuteşte să străbată fără dificultate barajele autorităţilor. Situaţia dezlănţuie o furibundă campanie de presă, ziarele ţintesc direct persoana şefului poliţiei şi pe cea a ministrului Henry Matthews, panica atingīnd punctul culminant după noaptea dublului asasinat, cīnd poliţia descoperă trupurile neīnsufleţite ale numitelor Elisabeth Stride şi Catherine Eddowes. Groaza şi stupoarea ajung pīnă īn cabinetul reginei Victoria care solicită rezolvarea grabnică a cazului, adresīndu-se īn acest scop primului ministru, lordul Salisbury.
Dar īn lipsa unui asasin identificat, serviciile de criminalistică, medicii legişti, psihiatrii, gazetarii n-au altceva mai bun de făcut decīt să fabrice speculaţii şi supoziţii. Se acreditează astfel ideea ca ucigaşul ar fi un frustrat sexual refulat īn manifestări patologice criminale, după alţii, Jack Spintecătorul s-ar ascunde īn persoana unui bărbat condamnat īn Copilărie la dureroase privaţiuni familiale, urgisit şi umilit de o mamă diabolică. Foarte mulţi au fost de părere că omul din umbră ar fi un individ cu pregătire medicală, un doctor ratat sau cu fibra nervoasă atinsă de alcool sau boli venerice, deci un chirurg, pe care crizele de nebunie īl īmping spre asemenea intervenţii chirurgicale" pe abdomen. Nu este exclusă nici posibilitatea existenţei unei spintecătoare", prostituată ce a găsit această cale pentru a-şi lichida concurentele.
Interesant de remarcat, aşa cum aveau să o recunoască ulterior chiar cercetătorii englezi, că asemenea prezumţii nu puteau primi girul oficialităţilor īn plină epocă victoriană. Marea Britănie, ţara echilibrului, a ordinii şi a austerităţii moravurilor"- nu .putea naşte un asemenea monstru, de aceea guvernanţii s-au grăbit să pună īn circulaţie ideea că temutul asasin a sosit de pe continent, din ţări ce puteau naşte asemenea rebuturi ale speciei umane. Numai că realitatea ascunsă īn dosul strălucitoarei faţade victoriene era cu totul alta. Sfīrşitul de veac găseşte Marea Britanie pradă unei severe crize economice
ce zdruncină din temelii edificiul social. Lovit de concurenţă continentală, mai ales de cea a Germaniei, a Franţei şi a Italiei, imperiul maiestăţii sale cunoaşte o gravă recesiune. economică. Ţara, şi mai ales capitala, se umple de sute de mii de şomeri, īn cartierele mărginaşe se instalează mizeria, foametea, dezagregarea morală, iar īmpreună cu acestea, alcoolismul, prostituţia şi bolile venerice. Din masa zecilor de mii de dezmoşteniţi ai soartei se alege, fireşte, drojdia societăţii, mediu fetid dar excelent pentru proliferarea aşa-numiţilor pick-pockets, a borfaşilor, a escrocilor, a talharilor şi a cohortelor de prostituate. Chiar şi fără Jack the Ripper, Londra devine un centru al crimei şi tran-zacţiilor veroase, omorurile, violenţa şi lumea interlopă prefaţand aici naşterea viitorului gahgsterism american.
Dar deocamdată toate a-ceste gunoaie sīnt aruncate īn curtea emigranţilor. Nu īntīmplător, la 30 septembrie, revista Penny Illustrated publică pe copertă un desen cu etaj, partea superioară īnfăţişīnd o femeie asasinată, iar īn subsol imaginea unei reuniuni socialiste, organizate de emigranţi. Şi, evident, diversiunea are darul de a crea falşi inamici, punīnd la stīlpul infamiei persoane nevinovate.
Intr-adevăr, la ora respectivă, īn Londra se aflau o mulţime de emigranţi sosiţi din Europa şi din colonii, bărbaţi şi femei constrīnşi la o viaţă grea, mizeră, insalubră. Dar nu aceştia "formează majoritatea proletariatului pauper industrial şi portuar. Pictorul Gustave Dore, stabilit" mai multă vreme īn insulele britanice, ne-a lăsat o suită de imagini cutremurătoare ce īnfăţişează traiul muncitorilor portuari din docurile Tamisei şi sinistrele cartiere de locuinţe, īn care īşi măcinau existenţa mai bine de un sfert din lucrătorii metro polei. Este şi momentul unor mari mişcări şi demonstraţii muncitoreşti, socialiste dar şi acela al unor organizaţii anarhiste, defetiste, īn care se insinuiază profeţii unor noi credinţe, şarlatani şi arieraţi. Cu toate acestea, cum spuneam, oficialităţile se grăbesc să fabrice supoziţii convenabile.
Atenţia este concentrată pentru īnceput asupra emigranţilor īn sanul cărora poliţia depistează activitatea unor cercuri marxiste, īn 1903 este arestat un frizer polonez, Severin Klosowski, acuzat de a-şi fi ucis cele trei neveste succesive şi comentatorii a-nuntă, triumfători, că acesta şi Jack Spintecătorul au fost una şi aceeaşi persoană. Din randul asasinilor prezumtivi face parte, īn continuare Alexandru Pedahenco, asupra căruia se găsesc documente ale poliţiei secrete ţariste şi chiar... jurnalul intim al lui Rasputin George Bernard Shaw, īntr-un articol sarcastic privind succesele ucigaşului din Whi-techapel, pune sub acuzaţie cazna autorităţilor de a găsi īn persoana criminalului un reprezentant al mişcărilor politice de stīnga.
Apoi atenţia este dirijată asupra populaţiei evreieşti, omuciderile fiind legate de practicile misterioase ale cabalei. Se procedează chiar la arestarea unui oarecare John Pizer, evreu polonez şi măcelar ritual (haham). Acuzaţia este reluată chiar după mai bine de o jumătate de secol, īn cartea lui Robin Odell dedicată toamnei sīngeroase a anului 1888. Dintre toţi ucigaşii posibili īntr-o Londră a anului 1888 scrie autorul numai un haham putea avea toate motivaţiile, metodele şi ocaziile pentru a ucide prostituatele din East End. Numai un asemenea om, inadaptat unei vieţi normale, cu dorinţele morbide satisfăcute prin excitaţia sexuală a lucrului īntr-un abator... a putut să-.şi ghideze spre crimă teribila perversiune".
Asemenea speculaţii lipsite de obiect, bazate pe consideraţii rasiste, xenofobe, toate īn apărarea integrităţii morale a cetăţeanului britanic, aveau să fie ridiculizate chiar de către cercetătorii englezi. Mulţi dintre aceştia s-au străduit īn ultimele decenii să identifice criminalul īn persoana unor distinşi reprezentanţi ai burgheziei şi ai aristocraţiei londoneze. Astfel, īn memoriile sale, Sir Mellvile Macnaghten, şef al poliţiei criminale īn 1888, ajunge Ia ipoteza că asasinul ar fi fost un tīnăr nebun pe care onorabila sa familie 1-a internat īntr-un ospiciu, deoarece numai aşa s-ar putea explica īntreruperea subită a şirului de crime. Lin alt autor, Tom Cullen, ajunge chiar sa descopere" ucigaşul, acesta fiind un tīnăr şi strălucitor avocat al timpului, John Duitt, intrat īn atenţia Scotland Yardului pentru curiozitatea maladivă
Epoca victoriană s-a caracterizat, susţin unii cronicari, prin austeritatea moravurilor şi echilibrul social. Dar, paradoxal, tocmai īn această perioadă, violenţa şi crimele au proliferat la Londra mai mult decīt īn orice parte a Europei. Gangsterismul secolului al XX-lea s-a născut īn această Londră a sfīrşitului d-e veac. Situaţia a oferit un teren fertil şi autorilor.de romane poliţiste, īntre care la loc de frunte se situează celebrul Arthur Conan Doyle cu nu mai puţin celebrul său Sherlock Holmes.
pe care "o dovedeşte asupra cazului şi ca urmare a numeroaselor sale ieşiri nocturne īn zona din East End. In sfarşit, este vizat chiar un membru al familiei regale, ducele de Cla-rence, comentatorii susţinīnd că acesta a fost surprins asupra faptului, dar că totul a fost muşamalizat cu deosebită precauţie chiar de către poliţie. Este amintit īn acest sens un celebru adagiu datorat lui Disracli, potrivit căruia Marea Britanie este un cămin pentru două naţiuni. Una o reprezintă poporul, unde ignoranţa şi mizeria merg mīnă īn mīna cu delictele şi cu imoralitatea, cealaltă alcătuită din marea burghezie financiară şi protipendada guvernamentală, poleită īntr-o falsă imagine a castităţii, ordinii şi cinstei' desăvīrşite.
Această zarvă īn jurul cazului şi mai ales comentariile pestriţe şi contradictorii au avut īn schimb darul de a trezi şi alimenta instinctele criminale ale unor indivizi atinşi de paranoie. Caţiva din aceştia au văzut īn Jack Spintecătorul un adevărat model demn de urmat īntre cei mai celebrii, Peter Kurten, supranumit vampirul din Dusseldorf, născut īn 1883, prins şi executat īn 1931 sub acuzaţia de a fi ucis cu lovituri de cuţit 8
femei; dar mai ales Bruno Ludke, născut īn 1909, ucigaş de la vīrsta de 18 ani, detracat sexual sterilizat de poliţia nazistă, dar care, pīnă īn 1943, ajunge să ucidă; prin īnjunghiere şi strangulare, nu mai puţin de 86 de persoane! Amandoi şi-au mărturisit īn faţa anchetatorilor admiraţia lor totală pentru marele lor preceptor, Jack Spintecătorul.
Isprăvile acestuia formează şi obiectul unui articol mai recent publicat de către revista L'Histoire. Trecand īn revistă evenimentele sangeroasei toamne a anului 1888, autorul, Roland Marx, consideră necesar să-şi sfarşească relatarea prin următoarele cuvinte: La īncheierea acestui articol, cititorul va īncerca, fără īndoială, un sentiment de frustrare. Nu i s-a putut oferi cheia enigmei şi este puţin probabil că ea va fi descoperită vreodată. Nu ne putem aştepta la noi documente. S-a vorbit despre confidenţele schimbate īntre codeţinuţi, despre confesiunile unor oameni aflaţi pe patul morţii, dar nici acestea nu au adus argumente valabile. Atunci de ce să vorbim din nou despre Jack? Să vorbim pentru că īntr-un secol īn care au fost masacrate colectivităţi īntregi, nu este poate inutil de a medita asupra refulărilor care īmping anumiţi indivizi pe drumul cruzimii şi al ororii".
īntr-adevăr, Jack Spintecătorul, īntruchipare paroxistică a unor forme particulare de patologie umană; englez sau străin, lord sau cerşetor, ucigaş şiret sau criminal norocos nu este deloc asul omuciderilor sadice; l-au. īntrecut alţii, cum am arătat, l-au depăşit mai ales autorii uriaşelor genociduri, unii din aceştia ocupand īn continuare locuri de cinste īn istoria militară şi politică a secolului XX. Evenimentele din Whitechapel aveau īn schimb să arunce un con de lumină peste gravele contradicţii ce măcinau societatea britanică acum o sută de ani, vidată de injustiţie, crimă, violenţă, camuflată sub faţada strălucitoare a mitului victorian. In acelaşi timp, suita de crime avea să pună īn prim plan imaginea hidoasă şi burlescă a celor ce au īncercat să salveze aparenţele, recurgīnd la stratageme ieftine, la manevre şi diversiuni perfide. Ori, din acest punct de vedere, Jack Spintecătorul s-a dovedit un excelent cronicar al sfArşitului de veac londonez. |
|
| Back to top » |
|
|
|
|
