| View previous topic :: View next topic |
| Author |
Message |
Blue Rose
Administator2
Joined: 01 Mar 2008
Posts: 108
Furioku: +20 (20)
316.25 Yeni
Location: Galati
|
 Posted: Sat Jul 05, 2008 10:45 pm Post subject: YURIKA |
|
|
Deci, m-am gandit sa fac si eu un fic. S-ar putea sa semene umpic cu Chobits sau Elfen Lied, dar nu e chiar identic cu cele doua animeuri. Sper sa va placa. :
YURIKA
Cap 1 : Amintiri...
Vantul bate cu putere. Fara nicio ezitare, rupe, sfasie perdelele prafuite si putin transparente, de la geamul din sticla.
Totul a inceput acum cu multa vreme in urma...
Nu imi amintesc, ce a fost sau cum a fost, dar in acea zi, viata mea s-a schimbat complet.
Pe atunci, nu cunosteam pe nimeni, nu aveam prieteni, si eram foarte retrasa.
Mama, m-a parasit atunci cand aveam mai mare nevoie de ea, iar pe tata il stiu doar din poze. Imi placea sa pictez, dar nu am urmat o scoala de arte. Eram singura, dar totusi aveam vise. Vise de copil...
Aceasta este povestea unei fete, nu, nu sunt eu, dragi cititori, eu sunt doar cea care va spune povestea, personajul povestirii mele este Yurika.
Nici, nu imi amintesc exact, dar totul a inceput in ziua in care eu eleva la liceul Hashimoto din Kyoto, urmam sa ma duc la un camin. Acolo,
aveam sa imi cunosc colegele de camera, aveam sa cunosc un mediu nou, o viata noua.
-Hei, Yurika! Ce tot stai acolo, si scrii?
In seara asta e un super concert. Nu vrei sa vii?
-Da, o sa vin. Asteptati-ma!
Colegele mele, de camera, erau pline de viata, si intotdeauna puse pe distractie. Pot spune ca ele m-au facut sa zambesc, si sa profit de viata,
ce o aveam.
Eram fericita...
Dar asta nu a durat mult. In seara aceea, mi s-a facut rau, si nu stiam sau mai bine zis nu intelegeam ce se intampla cu mine. Totul parea un vis, dar nu era. Colegele mele erau speriate, iar eu nu ma puteam controla. Privirea imi era incetosata, si nu distingeam bine lucrurile din jurul meu. Dintr-o data o furtuna s-a pornit, iar eu eram complet schimbata.
Aceea, a fost prima mea noapte, in care eu nu mai eram om. Inima nu imi mai batea, nu mai respiram, si mintea mi se golise. Eram ca un ''bakemono''(monstru). Noaptea aceea cu luna plina nu am putut sa o uit niciodata. Era frig, ploua, natura era dezlantuita, lumea din jurul meu era infricosata, iar toate privirile erau atintite asupra mea. Creierul imi era asaltat de mii de cuvinte ce repetau aceleasi lucruri: Distruge! Ucide!
La un moment dat nu m-am mai putut controla, pe mine insami, si dintr-o clipita acea seara, a fost patata cu sange lacrimi, si tipete de disperare
si ajutor. Dupa cum era de asteptat am fugit, apoi, si nu m-am mai intors niciodata in acel loc.
Urmatoarea zi m-am izolat, singura intr-o pestera. Revenisem la vechea mea viata, fara prieteni doar eu si cu mine.
Cand venea noaptea, stiam ceea ce va urma, asa ca inloc sa ucid am preferat sa ma lupt cu gandurile mele, si sa ma inchid undeva intr-un loc stramt si racoros, departe de ochii celorlalti.
Asa am stat 20 de ani.
Nu imi amintesc, cum am supravietuit toti acesti ani, in aceea pestera.
Dar pur si simplu eu nu eram impacata cu mine insumi, cu viata mea. Dar intunericul din acea pestera avea sa fie luminat de o raza de soare. Acea raza era un om, ce se aventurase in pestera.
Va urma...
Cam atat, asta e primul capitol, stiu ca e cam scurt, dar sper sa fi fost si bun. Eu am continuare si cu al doilea capitol dar deocamdata astept, parerile voastre, si apoi am sa postez si urmatorul capitol.
Ja! ...
_________________
''S-a oprit vreodata timpul, sa se gandeasca cat de lung a fost?'' |
|
| Back to top » |
|
 |
YusukeInuyasha
Administrator
Joined: 15 Feb 2008
Posts: 201
Furioku: +17 (17)
1372.33 Yeni
|
| Posted: Wed Jul 09, 2008 12:06 am Post subject: |
|
|
| Imi place chiar ai avut inspiratie pune si al 2-lea capitol si al 3(daca mai este desigur) |
|
| Back to top » |
|
|
Blue Rose
Administator2
Joined: 01 Mar 2008
Posts: 108
Furioku: +20 (20)
316.25 Yeni
Location: Galati
|
| Posted: Wed Jul 09, 2008 5:32 pm Post subject: |
|
|
Aligato, yusukeinuyasha. Uite si al 2-lea, si al-3lea capitol. Am facut si capitolul patru dar inca nu il am in calculator, si ai sa vezi ca din capitolul,
5 incepe adevarata actiune  , so :
Cap 2:
YURIKA
Cap 2: Un nou inceput…
Acel barbat, era imbracat intr-o haina rosie, avea parul lung si negru, si in mana tinea o arma de un calibru urias. Era noapte iar eu am simtit ca ceva nu era in regula, asa ca m-am napustit asupra lui. Deodata un zgomot de pusca se auzi, iar glontul mi-a strapuns bratul, si apoi totul s-a facut negru pentru mine.
-Ahh! Hei, Joe, vino mai repede! Vino sa vezi ce am gasit!
Joe, vine alergand spre Mark.
-Ce este? […] Ohooo! Asta, chiar e o specie rara de roboti.
Sa o ducem la laborator, pentru investigari. O asa, specie rara foarte rar intalnesti. Ce norocosi suntem!
-Taci odata, si ajuta-ma, sa o car. Ahh! Ce grea e!
-Ok.
Dupa 6 ore:
-Mark! Uite s-a trezit! Ce draguta e!
-Mai taci odata! Chiar daca acum, are forma de om, aminteste-ti ca nu e om,…asa arata ziua, dar noaptea e un mare pericol pentru noi, oamenii.
-Da, stiu. Si parca nici nu-mi vine sa cred ca are doar 17 ani.
Cand m-am trezit, am tresarit, si am vrut sa ma eliberez, dar nu am reusit.
In fata mea era o oglinda si asa mi-am dat seama, ca in toti acesti ani eu nu imbatranisem. Prin urmare nu eram om, dar semanam mult cu o fiinta umana.
-Dati-mi drumul!
-Tu stai acolo, si nu mai tipa. Nu va mai dura mult, si in curand, nu vei mai exista in aceasta lume.
Mi-am dat seama, ca vor sa ma omoare, asa ca imediat cum a venit noaptea, m-am eliberat, si dupa mai multe scene de sange, am ajuns in strada.
Eram pur si simplu, furioasa, asa ca din pacate, in acea noapte multi oameni, ce mi-au iesit in cale, au sfarsit tragic.
Soarele, si-a facut aparitia, asa ca m-am indreptat spre un adapost, unde sa ma odihnesc.
-Hei, tu! Unde te duci, imbracata asa?-zise un baiat de pe strada.
Eu nu mi-am dat seama la ce se referea, fiindca nu stiam, ca aveam doar o camasa lunga si larga pe mine.
-Daca nu ai bani, pot sa iti cumpar eu niste haine. E pe aici prin apropiere, un magazin. Vii?
-Da. Multumesc!
-Bine. Cum te cheama? Eu sunt Ken.
-Eu sunt Yurika. Dar ce inseamna aia, ‘’ma-ga’’, ‘’maga’’, -‘’magazin’’?
-O_O! Hmm, …Ha, ha, ha! Nu stii ce e ala magazin? Dar tu unde ai trait pana acuma?
In salbaticie?
-Am stat 20 de ani, intr-o pestera, iar apoi…
-Cee? Ha, ha, ha, ha! Esti tare amuzanta! Hai, vino, pana nu inchide magazinul.
Toata ziua am petrecut-o in acel ‘’loc’’(necunoscut mie, atunci), si am vorbit multe cu Ken. I-am povestit multe despre viata mea. Uneori ma credea, dar de cele mai multe ori, radea.
-Pai, ar cam trebui sa plec. S-a facut tarziu, si maine trebuie sa ma duc si la scoala. Apropo, tu la ce scoala inveti?
-Scoala? Yurika nu stie ce e aia scoala. Yurika nu are casa. Yurika…
-Bine, bine. Stiu ca pare cam ciudat, dar daca nu ai unde locui, cred ca te poate primi mama mea, macar pentru noaptea asta, sa stai la noi, si apoi poate iti gasim parintii.
-Parintii?
-Da, parintii. Hai, vino.
Nu intelegeam, prea bine ce vroia sa zica Ken, dar fata de ceilalti oameni, el parea foarte diferit.
Va urma…
Cap 3:
YURIKA
Cap 3: Creatura misterioasa…
In camera lui Ken:
-Uite, eu o sa stau aici pe canapea, iar tu poti dormi in patul meu, noaptea asta.
-Aligato!(Multumesc!)
Noaptea se asternu, pe cer, iar eu trebuia sa plec inainte sa isi dea seama Ken, cine eram eu cu adevarat. Asa ca am plecat.
Am simtit ca ceva nu era in regula, asa ca mi-am scos sabia. Ca un fulger o creatura s-a repezit asupra mea.
-Yurika!
L-am lovit, de mai multe ori dar sabia mea nu avea nici un efect, in corpul sau tare ca piatra.
-Yurika! Ce faci?
-Lasa-ma in pace! Da-mi drumul!
-Vino cu mine. Locul tau nu e aici, printre oameni.
-DA-MI DRUMUL!!!
Nu mai vazusem, niciodata acea creatura, dar glasul vocea lui, imi era foarte cunoscuta.
-Cine esti?
-Doar vino. O sa aflii imediat cine sunt.
Intr-un sfarsit, am reusit sa ma eliberez. Am fugit cu mare greutate deoarece, piciorul drept imi era spintecat in doua. Imi amintesc ca o lumina puternica, ma orbi. O poarta uriasa se deschise, si acea creatura patrunse in ea, iar apoi totul reveni la normal. Ma deplasam cu greutate, si nu stiam, unde sa ma duc.
Soarele isi facu repede aparitia si eu m-am trezit fara un picior. Mi-am dat imediat seama, ca loviturile care le am cand sunt sub forma de robot, se vad si atunci cand am piele, par si haine pe mine.
Am atipit, pentru ca oricum nu mai puteam face nimic, nu ma puteam misca.
Dupa 2 ore:
-Mama, mama! Vino repede! Cine e fata asta? Nu are picior.
-Ooh! Da-te la o parte, Mayu! Sa chem, repede ambulanta! Cine oare a facut asta?
Peste putin timp, m-am trezit intr-un loc ce semana destul de bine, cu acel loc pe care acel om cu haina rosie, si par lung si negru, m-a dus cu putin timp incoace. Numai ca nu era un ‘’laborator’’, ci un ‘’spital’’, cum il numeau oamenii.
Nu intelegeam de ce oamenii din jurul meu, erau speriati.
-Hei, doctore! Ce e creatura aceasta? Nu e om! Nu e om! Nu ii curge nici un pic de sange. Si pare sa nu aiba tesut, pare…E un ROBOT!
-Ai dreptate! Dar oare cine l-a creat, fiindca seamana perfect cu o fata de 17 ani. O sa o ducem imediat intr-un laborator de specialitate, sa aflam mai multe despre aceasta specie, iar daca e periculoasa, pentru noi, oamenii, o vom distruge pe cat de repede posibil.
-Ok, doctore.
Din nou, circuitele, mi-au spus ca urmeaza un pericol, pentru mine, asa ca imediat dupa ce m-au reparat, si mi-au pus un picior, improvizat, dintr-un material foarte subtire, am incercat sa ma eliberez. Era destul de greu, fiindca piciorul improvizat, era extrem de fragil, si simteam ca se va rupe foarte usor.
Intr-o noapte, am reusit pana la urma sa ma eliberez, si sa ma duc spre un loc mai ascuns de restul lumii.
In camera lui Ken:
-Yurika! Yurika! Unde esti? Unde te ascunzi? Hai, iesi odata, ca nu e timpul pentru de-a-va-ti-ascunselea. Trebuie sa incercam sa iti gasim parintii. YURIKA!
-Ce tot tipi asa, Ken? Hai, vino mai repede micul dejun e gata. Ia-o si pe Yurika, si veniti la masa.-spune mama lui Ken.
-A plecat. –zise uimit Ken.
Yurika, a plecat. Da unde s-a putut duce? Oare a patit ceva?
YURIKA!!!!!
Va urma…
Am sa pun si cap 4, in curand, deocamdata cam atat... 
_________________
''S-a oprit vreodata timpul, sa se gandeasca cat de lung a fost?'' |
|
| Back to top » |
|
|
|
|
